Zilele trecute am "observat" un cersetor. Il remarcasem de ceva timp, intersectandu-ma cu acesta, fie din ipostaza de pieton, fie din cea de sofer. Pozitionarea sa era cu adevarat strategica: intr-o intersectie intens circulata, in imediata apropiere a unei statii de tramvai.
Un barbat de varsta medie, cu inflexiuni placute ale vocii, ce ar fi putut sa tina discursuri cu usurinta. Imbracat destul de ingrijit, fumand aproape de fiecare data cand il zaream.
Cum proceda? La fiecare stop, nu se plimba printre masini, solicitand ajutor material, ci isi alege la intamplare un autoturism, intreband politicos pasagerii daca il pot ajuta cu niste bani. Nu am zarit pe nimeni care sa-i fi daruit pana acum ceva. Ieri insa, am deslusit logica acestui gest ratat.
De fapt, acesta vazandu-se refuzat, nu multumeste, ci cu un simt critic foarte fin, isi cearta victima pentru ca nu este mai darnica, avand grija sa o trimita intotdeauna pe lumea cealalta. Masina pleaca, insa acesta isi continua monologul pana la urmatoarea stationare, dand pentru fiecare un "verdict" corespunzator.
Poate ca in viziunea lui a procedat corect, insa cine este raspunzator pentru situatia sa precara? Pozitia sa ii confera oare puterea de a reface ordinea lucrurilor sau este parte intr-un carusel de intamplari gri create chiar de el? Cum ar fi putut sa procedeze ca sa primeasca macar, o privire calduroasa din partea trecatorilor?
Insa de fiecare data, el primeste ceea ce ofera, caci gesturile sale actioneaza ca un bumerang, intorcandu-se cu frustrarea si neputinta majoritatii semenilor de a incuraja un astfel de comportament. Asadar principiul reciprocitatii functioneaza, insa asteptarile celor doua parti implicate in dialog nu sunt indeplinite...
Ce ar fi daca acesta ar incepe de maine sa-si schimbe abordarea, afisand un zambet care cu siguranta i-ar iesi de minune? Ar reusi cucreativitatea mestesugita a vorbelor sale, sa propage numai ganduri pozitive? Oare nu ar putea sa incurajeze trecatorii, in loc sa-i critice? Oare lumea in final, nu ar conspira la echilibrul sau material?
Dincolo de aceasta intamplare trista, care din pacate se multiplica cu o viteza uriasa, aproape la fiecare colt de strada, exista intr-adevar un principiu simplu: "ceea ce dai, aia primesti". Daca am dezgoli de orgoliu sau de umilinta fiecare gest si l-am lasa sa se maturizeze singur pe cerul intentiilor noastre, am constientiza faptul ca avem un rol capital in restabilirea ordinii generale.
Nu Universul ne aranjeaza viata, ci noi ne croim drum printre misterele acestuia, erijandu-ne uneori in judecatori si minimalizand menirea noastra de a observa tainele Universului si de a le impartasi cu recunostinta celor care au nevoie sa fie indrumati.
Nu exista balanta care sa nu poata fi echilibrata, asa cum nu exista nici soarta potrivnica. Sa incepem asadar sa privim lucrurile cu acea detasare a observatorului si cu maturitatea gandului ca fiecare actiune are propriul corespondent in Univers.
Un barbat de varsta medie, cu inflexiuni placute ale vocii, ce ar fi putut sa tina discursuri cu usurinta. Imbracat destul de ingrijit, fumand aproape de fiecare data cand il zaream.
Cum proceda? La fiecare stop, nu se plimba printre masini, solicitand ajutor material, ci isi alege la intamplare un autoturism, intreband politicos pasagerii daca il pot ajuta cu niste bani. Nu am zarit pe nimeni care sa-i fi daruit pana acum ceva. Ieri insa, am deslusit logica acestui gest ratat.
De fapt, acesta vazandu-se refuzat, nu multumeste, ci cu un simt critic foarte fin, isi cearta victima pentru ca nu este mai darnica, avand grija sa o trimita intotdeauna pe lumea cealalta. Masina pleaca, insa acesta isi continua monologul pana la urmatoarea stationare, dand pentru fiecare un "verdict" corespunzator.
Poate ca in viziunea lui a procedat corect, insa cine este raspunzator pentru situatia sa precara? Pozitia sa ii confera oare puterea de a reface ordinea lucrurilor sau este parte intr-un carusel de intamplari gri create chiar de el? Cum ar fi putut sa procedeze ca sa primeasca macar, o privire calduroasa din partea trecatorilor?
Insa de fiecare data, el primeste ceea ce ofera, caci gesturile sale actioneaza ca un bumerang, intorcandu-se cu frustrarea si neputinta majoritatii semenilor de a incuraja un astfel de comportament. Asadar principiul reciprocitatii functioneaza, insa asteptarile celor doua parti implicate in dialog nu sunt indeplinite...
Ce ar fi daca acesta ar incepe de maine sa-si schimbe abordarea, afisand un zambet care cu siguranta i-ar iesi de minune? Ar reusi cucreativitatea mestesugita a vorbelor sale, sa propage numai ganduri pozitive? Oare nu ar putea sa incurajeze trecatorii, in loc sa-i critice? Oare lumea in final, nu ar conspira la echilibrul sau material?
Dincolo de aceasta intamplare trista, care din pacate se multiplica cu o viteza uriasa, aproape la fiecare colt de strada, exista intr-adevar un principiu simplu: "ceea ce dai, aia primesti". Daca am dezgoli de orgoliu sau de umilinta fiecare gest si l-am lasa sa se maturizeze singur pe cerul intentiilor noastre, am constientiza faptul ca avem un rol capital in restabilirea ordinii generale.
Nu Universul ne aranjeaza viata, ci noi ne croim drum printre misterele acestuia, erijandu-ne uneori in judecatori si minimalizand menirea noastra de a observa tainele Universului si de a le impartasi cu recunostinta celor care au nevoie sa fie indrumati.
Nu exista balanta care sa nu poata fi echilibrata, asa cum nu exista nici soarta potrivnica. Sa incepem asadar sa privim lucrurile cu acea detasare a observatorului si cu maturitatea gandului ca fiecare actiune are propriul corespondent in Univers.