Ne miscam, privim, ascultam si simtim. Mai trece o secunda, apoi un minut, o ora si incet, dar sigur, s-a mai scurs o zi. Oare am reusit sa dam valoare timpului, oare am cinstit cum se cuvine ziua respectiva? La aceasta intrebare am vrut sa raspund, luandu-mi ca reper anumite intamplari, aparent fara semnificatie.
Am vazut un lucrator de la serviciul de curatenie, care parea un mic magician: dorea sa pacaleasca frunzele, maturandu-le printr-un algoritm selectiv deosebit de tacticos, pe cele dintre randurile de masini, scapandu-le insa din vedere, intr-un mod simpatic. O parte considerabila din covorul uscat, ramanea ascunsa insa, sub autoturisme. Oare cum ar fi aratat parcarea dupa cateva permutari de masini?
Am intalnit apoi, un parinte cu un puternic spirit justitiar. Intrebat de fiul sau, daca mai stateau mult sa astepte tramvaiul, tatal i-a raspuns ca mijloacele de transport sunt de vina, pentru ca niciodata nu vin la timp...Dar copilul nu a intrebat cine e raspunzator, nu dorea sa afle cauza, ci daca efectul asteptarii sale avea sa se mai prelungeasca.
Am surprins apoi discutia telefonica a unui domn, in care explica, probabil partenerei sale, ca nu poate transforma o tinichea intr-o bijuterie. Oare ce si-ar fi dorit doamna, drept confirmare a seriozitatii angajamentului?
Ce au in comun cele trei persoane? Poate faptul ca isi construiesc o falsa realitate personala? Dar nu acelasi lucru facem majoritatea dintre noi? Daca ceva ne supara, suntem adevarati maestri in a remodela situatia, astfel incat aceasta sa fie in avantajul nostru.
Cum ar fi trebuit sa procedeze maturatorul? Sa stranga frunzele stranse sub masini. In felul acesta, parcare ar fi ramas curata, iar efortul acestuia nu ar fi fost in zadar. A preferat insa, sa se pacaleasca ca detine situatia sub control.
Ce ar fi trebuit sa faca parintele? Sa raspunda direct la intrebarea copilului, in loc sa construiasca un scenariu care sa-l disculpe de eventuala vina de a se afla in acel loc. Astfel, baiatului nu i s-ar mai fi intiparit in minte impulsul de a-si argumenta faptele, intocmai ca o persoana care sufera de mania persecutiei.
Ce ar fi trebuit sa faca cel de-al treilea domn? Sa nu insiste in a-si recunoaste neputinta in a atinge "standardele" logodnicei sale, ci sa se concentreze pe puterea sentimentelor sale ce ar face sa paleasca orice metal pretios.
Alchimia, potrivit definitiei sale, este o stiinta oculta, precursorul chimiei moderne, ce avea rolul de a transforma metalele pretioase in adevarate pietre filozofale, in scopul gasirii elixirului vietii.
Daca am avea puteri miraculoase, oare am putea schimbam sirul evenimentelor, astfel incat asemenea unor vrajitori, sa influentam alchimia zilei? Poate ca da, daca orice actiune intreprinsa ar fi judecata in mod corect, din perspectiva cauzelor si efectelor noastre.
Am citit ca daca dorim sa initiem un proiect si la acesta exista mai multe variante de finalizare, tot ceea ce trebuie sa facem este sa apelam la un exercitiu simplu de vizualizare cu ajutorul imaginatie, a tuturor solutiilor respective. Care dintre ipostaze ne face sa ne simtim mai relaxati, pe aceea trebuie sa o alegem.
Asadar, sa asezam in creuzet sirul intamplarilor si sa le ordonam in logica sufletului. Sa nu lasam mintea sa ne indice drumul cel mai scurt in rezolvarea problemelor. Obstacolele reprezinta in majoritatea cazurilor, lectii pe care trebuie sa ni le asumam, daca vrem sa progresam.