Drumul catre suflet

"Eu" este o fiinta atat de minunata, incat niciodata nu s-ar putea regasi in banalitatea stearsa a multimii. Asezata pe un piedestal inchipuit, isi monitorizeaza atent egoismul, de frica de a nu-si pierde perfectiunea inventata chiat de aceasta. Viseaza inca la o cetate de oameni supusi dorintelor sale, care sa-i execute orbeste ordinele si sa nu isi ridica privirea decat pentru a-i admira frumusetea. Despre aceasta faptura vorbesc mintile insetate de recunoastere, orbite de orgoliu infantil. Sunt acei pacaliti ai sortii care si-au aruncat inimile in prima groapa a amaraciunii, crezand ca astfel vor fi mai curajosi. Ei si-au pierdut onoarea, inlocuind-o  cu mandria si au nascocit minciuni sofisticate, lepdandu-se de simplitatea adevarului unei vieti tihnite. "Tu" este o proiectie a unei sperante. Nu este o fiinta,  ci un ideal spre care o parte din noi ne indreptam, constienti  de cine suntem cu adevarat. Acest spirit smerit vizualizeaza un tinut in care  puterea ...

Sursa fotografie: Pixabay De ce zambesti? Ti-ai pus vreodata aceasta intrebare? Poate ca nici nu ai observat, insa este gestul care iti descatuseaza privirea si o lasa sa zboare catre fericire. Si cand spun fericire, ma gandesc la acea sclipire autentica a ochilor, nu la jocul de-a amabilitatea ipocrita... Da, zambetul tau este foarte important pentru mine. As spune ca este un  barometru al fiintei mele. Cum poate fi aceasta completa, vie, daca nu rezoneaza cu muzica a tot ce o inconjoara, daca nu se oglindeste in privirea ta, oferindu-i chipului tau un zambet? Ce stranie complicitate...Suntem din nou la un pas de falsitate, atat de aproape de recompensa stearsa pe care reciprocitatea conditionata de obligatie ne-o ofera, in speranta neutralizarii sufletelor noastre...Razi sau zambesti? Si daca am incerca sa nu mai zambim, asemenea unor persoane care nu se pot lasa impresionate decat de intamplari reale? Ne-am refula  exuberanta, libertatea si inocenta? Ne-am ascunde...

Sursa fotografie: Pixabay Nu stiu cine esti si unde as putea sa te intalnesc. Pretutindeni, imi spun si astfel mai trece o zi, cu rutina ei apasatoare. Si numai noaptea ma imbratiseaza protector, soptindu-mi ca tu esti langa mine, chiar daca nu te vad. Oare de ce ne e frica sa ne simtim iubirea? De ce ne pedepsim, acceptand compromisul unor chipuri care nu ne lumineaza inimile? E oare viata atat de lunga, incat sa ne permitem abateri de la drumul trasat de destin? Uneori, mi se pare ca te vad in multimea care ma intimideaza cu indiferenta ei rece. Si chiar daca fata imi este brazdata de cute adanci de tristete, un zambet discret imi tradeaza atunci, demnitatea abandonata... Unde am gresit? Atunci cand eu am crezut ca singuratatea  este o virtute, iar tu un elixir al puterii? Si iata-ne azi, pierduti in vidul creat de propria noastra neputinta, cersind inspiratia unei clipe a regasirii. Ne-a mai ramas doar cerul. In ignoranta noastra? am uitat ca noi suntem crucile propr...

Sursa fotografie: Pixabay Limita mea esti tu. Desi nu te vad, simt ca existi, ascuns printre ultimele pietre ale existentei mele. Pare absurda aceasta comparatie, insa mintea refuza sa conceapa o alta descriere a acestui sfarsit ce imi ameninta existenta cu un nou inceput... Si nici macar nu ne-am intalnit. Dar lucrul acesta nici nu are importanta, in platonicitatea acestei  trairi pe care noi refuzam sa o numim iubire, de teama e a nu ne dezintegra in particulele atat de rigide ale banalului. Zilele trec una dupa alta, inghitite incet, dar ireversibil de negura neprietenoasa a neputintei. Si doar tu esti cel care le leaga, facandu-le sa capete un sens. Iar gandurile  noastre incearca in zadar sa se contopeasca. Atat de trista e povestea noastra, incat si cerul refuza sa se mai insenineze, devenind confidentul nostru. Reciprocitate. Iata un cuvant pe care il adoram, fiindca semnificatia sa ne tine inca uniti intr-o lume imaginara unde  tu si eu ne tinem de mana ...

Sursa fotografie: Pixabay Iti mai aduci aminte de prima privire? Atat de discreta, ca mireasma fina a unei ploi de primavara. Si totusi atat de  patrunzatoare, incat fiorul ei inca mai imi tresalta inima intr-un ritm pe care credeam ca l-am ingropat in negura timpului... Cat de mult sa ne fi indepartat de acea clipa? Poate cu o luna, poate cu un an... Sau poate nu cu suficient timp pentru ca destinele noastre sa multumeasca smerit, revelandu-si reciproc o istorie comuna... Ceea ce altii ar fi considerat firesc, noi am simtit impovorator... De prea multa frustrare inmagazinata ca un venin in doua suflete predestinate sa-si inabuse durerea cu o masca a indiferentei... Nu demult, credeam ca a sosit momentul maturitatii noastre, caci simteam in timiditatea ta sinceritatea unui angajament. Am intuit in tremurul vocii tale ceva nou, care te impulsiona sa-ti depasesti propriile bariere ale unei inhibitii pe care nu o meritai... Si am asteptat, intrebandu-te in gand daca esti h...

Viata este un lung sir de imagini. Un album de fotografii in culori sterse de intamplarile dureroase  sau in nuante vesele asemenea  batailor timide  ale inimii noastre care tanjeste neincetat dupa  iubire.  Uneori uitam sa intoarcem  paginile acestei minunate carti ale istoriei existentei noastre. Nu reusim sa realizam aceasta simpla promisiune cu natura firii noastre. Si atunci ne intrebam daca nu cumva am consimtit in mod voit la uitarea noastra de sine... Azi am realizat cat de importante sunt   trairile mele pentru acest album. O parte din ele le-am imortalizat in imagini, insa esenta acestora o port in suflet. Iar aceasta revelatie am avut-o exact cand am pierdut un numar considerabil de fotografii ale unor momente unice in viata mea. Amintirile mele sunt si ale tale. Si chiar daca ne-ar fi fost mai usor sa revedem povestea noastra rasfoind un album, simpla rezonare a gandurilor ne va readuce in lumea noastra. Un univers pe care noi l-...

 Ai ascultat de nenumarate ori pledoarii pentru o detasare totala de problemele tale. Ai citit carti in care se indica sa iti uiti istoria pentru a te reinventa. Si poate ca nimic nu este mai usor decat sa te trezesti intr-o dimineata cu dorinta sincera de a te transforma intr-o alta fiinta, cu un eu mai putin impovarat de durere si regrete. Este facil sa visezi in taina la o reinventare a ta pe taramul magic al miracolelor, acolo unde dorintele tale se intorc din Univers cu solutia indeplinirii lor. Insa realitatea ta este diferita de idealul promovat de un marketing spiritual agresiv. Aceasta te impresoara din ce in ce mai mult, limitandu-ti trairile la una sinngura pe acest Pamant, in clipa de fata, pe care nu ar trebui sa o abandonezi, lamentandu-te despre destinul tau implacabil. Si totusi nu esti o masinarie care se poate reseta dupa bunul plac.. Nu esti un obiect care sa se lase teleportat in alte spatii. Esti doar o fiinta conceputa dupa asemanarea Celui care nu isi uit...

Sursa fotografie: Pixabay Viata este zgomotul pe care il faci pentru a-i demonstra sufletului ca esti viu. Striga, pentru a-i auzi ecoul. inima iti bate in ritmul naturii fiintei tale. Transmite acele pulsatii in miscarile pleoapelor tale. Idealurile nu sunt simple dorinte ci aripile ingerului sperantei tale. Avanta-te cu curaj spre inaltimile credintei tale. Iubirea nu este o dragoste comuna, ci un prieten sosit in  clipa hotararii de a muri. A strans toate bucatile din tine si te-a renascut, invatandu-te miracolul daruirii. Natura este buchetul de culori care iti innobileaza chipul cu senzatia de  beatitudine. SImte parfumul sau unic si imbratiseaz-o cu recunostinta. Cerul este o imensa oglinda. Nu o sparge, daramand castele de nisip.Construieste-i o frumoasa rama din gandurile tale, multumindu-i pentru statornicia sa. Esti o suma de experiente traite pana in acest moment. De tine depinde sa transformi acest cumul  intr-o proiectie frumoasa a sufletului...

Am avut privilegiul de a vizita o salina. Si din nou s-a nascut o poveste, cea sufletului meu, brazdat de adanciturile sortii, asemeni peretilor primitori din subteranul stancii. Atunci am simtit ca apartin unei alte naturi, fiindca desi zgomotul vocilor umane era permanent, tot ce puteam sa deslusesc erau tanguielile pline de speranta ale unor uriasi pereti, care se rugau in secret sa fie abandonati de aceste puncte miscatoare, pentru a-si recupera in sfarsit linistea. Insa oamenii nu intelegeau nimic din acea intelepciune statica, mult prea profunda pentru dorinta lor de a profita de binefacerile sarii. Asa ca m-am supus rigorilor acelei lumi, acceptand sa pangaresc alaturi de ceilalti o frumusete care nu putea fi inteleasa pe deplin. Oare de ce noi oamenii avem complexe? Temandu-ne de faptul ca natura ar fi mai presus de noi, o uratim accesorizand-o cu bijuteriile false ale civilizatiei. Urandu-ne soarta, ne transformam in mici stapani ai unor locuri carora noi le apartinem si nu ...

De multe ori mintea a cazut ingenuncheata de gandul imperfectiunii tale. Visai sa cuceresti lumea, de parca teribilismul era unicul ingredient pentru a da savoare vietii. Si astfel timpul a trecut, ca o morisca ce iti da iluzia ca ar putea sa recilcule tot aerul, insa care in realitate te-a vrajit cu culorile sale splendide, facandu-te sa uiti ca este doar o jucarie de copil. Te-ai resemnat, acceptand jocul meschin al unei societati ce iti suscita interesul fluturandu-ti asii socializarii, emanciparii si prosperitatii precoce. Te-ai supus mai  ca un biet soldat de plumb ce isi inchipuia ca poate castiga o batalie decisiva. Si m-ai uitat, decizia ta anulandu-ne prietenia. Iti mai aduci aminte cand tot ceea ce conta pentru tine erau doar stelele ale caror mister iti doreai sa il deslusim impreuna? Copacul acele batran inca ne mai asteapta, dornic sa  adaposteasca secretele a doi muritori ce se credeau suflete pereche... Jocul iluziei...Oare de ce noi oamenii ne construim mer...

Sursa fotografie: Pixabay Cat de singuri trebuie sa fim ca sa ne simtim intensitatea vietii? La ce nivel trebuie sa ajungem in jocul meschin al depresiei ca sa realizam ca cel care fixase regulile tristetii noastre disparuse, satul de monotonia cu care ne tratam nepasarea. Am fost parasiti de oameni sau abandonati chiar de umbra celor care inca ne poarta numele? Sunt intrebari la care toata viata trebuie sa ne raspundem. Uneori doar pentru a gasi motive de a mai face pasi suplimentari pe drumul vietii. Alteori, doar pentru a lasa timpul sa ne acopere usor cu voalul lectiilor sale. Dar nu avem puterea sa ne elaboram propria recenzie. De fapt, ochii mintii si-au pierdut de mult agilitatea de a mai scana fisurile sufletului si de a raporta inimii  semnalele deteriorarii esentei interioare. Acum acestia stau pironiti in acelasi punct straniu,  refuzand sa inteleaga ca singuratatea nu este decat un pretext subtil pe care soarta ni-l pune la dispozitie pentru a te propulsa ...

Ai crezut ca poti sa fii un luptator, insa ai cazut in groapa deziluziilor si a minciunilor. Nici nu mai constientizezi pulsul slab care inca se ambitioneaza sa iti brazdeze venele transparente de propria slabiciune. Ceea ce se mai zbate in carcasa trupului tau nu-i decat o urma a unui suflet supus renuntarii. Credeai ca poti sa schimbi o lume ce nu iti va apartine niciodata. Cate vieti iti vor mai trebui ca sa intelegi ca cel ce are nevoie de transformare esti chiar tu, biet eu al fiintei mele? Si iata-ne reuniti intr-un moment de sinceritate, cand ne-am dori sa fim ascultati, asemeni celor care au curajul sa se destainuie in fata unor necunoscuti uniti de aceleasi patimi... Ingrijorarea ce iti crispeza chipul inca ma mai intreaba unde este cercul celor asemeni tie. Acel imbold pe care tu nu il simti exista, insa nu il poti vedea. Abia il percep eu, ca pe o urma fina a unui crez cu  care ma nascusem, dar pe care il abandonasem pe masura ce sabloanele vietii incercau sa ma calibr...

De ce iti fixezi limite? Nu iti dai seama ca te strivesti singur cu rigiditatea gandirii tale? De ce refuzi sa-ti descatusezi adevarul fiintei tale, supunandu-te unei rigori pe care altii nici nu o inteleg? Pana cand iti vei lasa prizonier sufletul acelui calau care inca iti mai poarta numele? Pana cand vei refuza sa respiri aerul libertatii tale? Cat de departe este momentul in care o sa iti aud strigatul ascutit de bucurie si de mirare, ca si cum te-ai fi nascut din nou intr-o lume din care ai indepartat incertitudinile? Da, am numai intrebari pentru tine. Si chiar daca se inlantuie in asemanarea lor, stiu ca te dor, asemenea unor cutite care iti strapung incet dar sigur straturile adanci ale gandirii tale. Vreau sa ajung la tine, la cel ce esti cu adevarat. Stiu ca poti. Suna banal, vei spune. Sau poate ca satul de acest cliseu verbal, vei incepe o revolutie a sufletului tau. Parca imi si inchipui cum vei adopta o figura atat de serioasa, incat ridurile din zona fruntii iti vor ...

Am avut un vis. Eram pe un camp pustiu. Si nici un semn de reper ca m-as afla in aceasta viata, nicio o speranta ca va urma realitatea traita. Doar eu, tintuita intr-un spatiu imens, a carei departare era conturata de un cer rosiatic. Doar eu si gandurile mele, ca intr-un proces al constiintei la care participau doar franturile unui suflet aflat intr-o vesnica cautare... Si daca ceea ce simteam cu o spaima muritorului nu era decat o plasmuire a imaginatiei mele, rapusa de prea multa oboseala, un simplu semnal de avertizare a unor vremuri ce urmau sa vina daca mai refuzam sa imi ascult vocea interioara? Si totusi nu era o situatie chiar atat de nefavorabila, chiar daca eram insotita doar de pustietatea propriilor asteptari. Si cerul s-a deschis, exact in momentul in care eram hotarata sa imi abandonez credinta. Am putut sa zaresc o noua lume, desi in continuare nicio fiinta nu imi forta agilitatea retinei. Sunt sigura ca daca m-ai fi insotit nu ai fi observat nimic, probabil doar pe...

Esti un vehicul, gonind pe autostrada vietii cu o viteza nebuna. De ce sa iti alegi un drum laturalnic, cand mintea iti ordona sa alergi cu viteza la care sufletul nu poate tine ritmul? Iar tu o asculti orbeste, nepasandu-ti de ceea ce vocea interioara iti sopteste, asemenea unui computer de bord uneori prea silentios pentru ca tu sa ii intelegi semnificatia avertismentelor. Si timpul trece, atat de repede incat nu ai apucat sa te plictisesti, multumindu-te doar cu satisfactia ca ai ajuns in siguranta la destinatia ceruta. Apoi te prabusesti, rapus de o o oboseala ciudata. Pleoapele ti se inchid ermetic iar sigiliul lor par a fi un blestem al unei alte fiinte care a ignorat legile naturii si a crezut ca poate alerga mai repede decat vantul... Te inseli, biet om calator pe drumuri necunoscute. Nu ai fost pedepsit de soarta, ci doar inca nu ti-ai inteles lectia. Viata ta inca mai se abate de linearitatea sa, osciland intre doua trasee: cel al orbitorului lumesc in care lumina doar te i...

Doua persoane si un singur spatiu, cel al iubirii lor, creat din dorinta de a se imbratisa, ca dovada ca sentimentele  nu pot fi strivite de realitatea banala a unei vieti comune. Doua destine si un singur crez si anume ca drumurile lor, in paralelismul creat de ironia vietii, se vor uni candva, intr-o singura linie al carei traseu va duce catre stelele unei iubiri ce isi astepta in tacerea intelepciunii, momentul sau. Doua suflete si acelasi vortex al gandurilor, pe unde ele patrund atunci cand incertitudinile dau tarcoale, ispitandu-le sa isi abandoneze istoria vietilor traite in doi. Doua inimi care bat in acelasi ritm cu iubirea lor, chiar daca cei din jur nici nu intuiesc forta uriasa care le determina sa isi ascunda intensitatea trairilor sub o masca rece de indiferenta. Doua cantece, a caror linie melodica este aceeasi, fiindca isi are filonul in iubirea pura, ale carei radacini se intalnesc in secret in pamantul roditor al sperantei. Aceasta este iubirea, a carei ...

Continua sa mergi. Nu te opri. Drumul tau nu se sfarseste la orice popas. Continua sa respiri. Nu refuza aerul. Viata ta nu se sfarseste cand simti ca te sufoci. Continua sa speri. Nu iti bloca sansele. Idealurile tale nu sunt atat de fragile. Continua sa zambesti. Nu deveni indiferent. Chipul tau nu este o masca a nepasarii. Continua sa iubesti. Nu iti fereca inima. Dragostea ta nu este un mesaj lipsit de importanta. Continua sa servesti. Nu te ascunde sub masca egoismului. Daruirea ta nu este o moneda de schimb. Continua sa fii tu insuti. Nu iti anula fiinta in valtoarea lumii. Lumina ta nu poate fi o stea cazatoare. Lumina ta se hraneste cu daruirea ta, dragostea ta, chipul tau, idealurile tale, viata ta si drumul tau. Toate acestea  sunt mai importante decat tu refuzi sa crezi, fiindca iti definesc amprenta existentiala. Si chiar daca nu mai simti rasuflarea blanda a increderii continua sa fii tu insuti, servind, iubind, zambind, sperand, respirand si mergand. A...

Iubirea este un calator tacut. La un moment dat observi ca te insoteste, insa nu ii dai atentie, convins fiind ca nu te va parasi. Tarziu, cand ai ajuns la capatul calatoriei, iti dai seama ca ea nu mai era de mult langa tine. Atunci te intristezi si cele mai sumbre ganduri iti reduc dimensiunea fiintei pana la acel nivel la care te declari singurul vinovat in "jocul de-a doi". Opreste-te macar o clipa si priveste inapoi. Vei vedea stralucirea soarelui care iti indeamna inima la confesiune, cum o inconjoara cu blandete, imprumutandu-i din caldura sa. Apoi priveste faptura de langa tine. Observa-i miscarile si studiaza-i atent gesturile. Treptat vei realiza ca fiinta acea stranie merge in acelasi ritm cu tine, straduindu-se sa-ti calce cu un devotament altruist umbra. Probabil ca de aceea nici nu ai remarcat-o, fiind prea preocupat de  dezvoltarea personala si nicidecum de completarea ta prin acceptarea hazardului provocator al iubirii. Asadar, mi-ai ascultat indemnul si te-...

Sursa fotografie: Pixabay Fericirea este o cauza dar si un efect al unei stari de bine care ne apartine. Insa de multe ori uitam sa ne mai analizam actiunile din perspectiva consecintelor, fie pentru ca ne prefacem ca nu le vedem, fie pentru ca sunt prea indepartate pentru orizontul nostru de timp. Asa ca alegem sa ne complacem intr-o situatie neutra pe care mai apoi o perpetuam in intreaga conduita a vietii noastre. Treptat ne transformam in niste fiinte nepasatoare si neglijente, renegandu-ne trasaturile divine cu care cu totii am fost inzestrati: iubirea, darnicia si compasiunea. Preat tarziu realizam uriasul handicap creat chiar de gandirea noastra. Ne intrebam atunci de ce nu suntem apreciati sau iubiti. Si raspunsul nu ne lasa sa asteptam, de parca inimile noastre isi doreau acest semn pentru a ne aprinde o scanteie in sufletele noastre amortite de superficialitatea vietii... Cand ai zambit ultima oara? Cand ai daruit un gest, un obiect sau pur si simplu o speranta? Cand ...

Esti un invingator pentru ca: Viata ta este perfecta. Te afli in locul dorit. Esti iubit. Iubesti. Esti fericit. Ai tot ce ti-ai dorit. Esti optimist. Daruiesti. Ai noroc. Esti un invins pentru ca: Viata ta NU este perfecta. NU te afli in locul dorit. NU esti iubit. Nu iubesti. NU esti fericit. NU esti curajos. NU ai tot ce ti-ai dorit. NU esti optimist. NU daruiesti. NU ai noroc. Observi cat de simpla este diferenta intre un invingator si un invins? Cele doua stari se afla la distanta unui singur NU, pe care tu alegi sa il interpui in toate faptele tale, ca pe un zid protector sau ca pe o bariera ce in final te izoleaza de toata acea frumusete stralucitoare a propriei tale victorii. Acum iti ofera momentul in care tu vei alege sa te schimbi. Te vei debarasa de toate acele situatii in care te-ai complacut in rolul de victima si vei alege sa-ti investesti energia ramasa in propria transformare. Pentru inceput arunca-l pe NU cat mai sus, Acolo unde gandurile ta...

Iar esti trist. Nu-ti  mai ascunde lacrimile de dor sau de speranta. Ce care te iubesc le intuiesc si isi fac griji apasatoare. Nu esti slab, asa cum altii vor sa crezi, doar ca sa  te poata subjuga mai usor dorintelor lor egoiste. Nu esti insa nici puternic pentru ca in continuare, refuzi sa te cunosti asa cum esti tu, cel care candva a pasit in aceasta lume cu promisiunea ca isi va cinsti viata cu fapte emotionante si nu cu vorbe fara sens, cu trairi autentice si nu cu experiente desarte. Si oare de ce esti abatut? Ce scuza au ochii tai pentru intunecarea lor? Daca suferi pentru ca lumea te-a abondonat exact in momentul in care tu aveai nevoie de prezenta sa, afla ca exista mai multe moduri de a relationa, insa  multor oameni le lipseste din pacate inteligenta emotionala. Priveste aceasta distantare aparenta, ca pe o posibilitate ca tu sa iti intelegi mai bine rolul spiritual intr-o mare retea sociala. Si invers, daca ai uitat sa fii darnic cu cei care te-au ridicat a...

Iar ai sfarsit in aceeasi schema lipsita de originalitate. Mai tii minte cand mi-ai promis ca vei rupe lantul de fapte care nu te mai caracterizeaza? Eram atat de mandra de tine. Imi si inchipuiam momentul in care tu avei sa lucrezi cu tine insuti intr-o perfecta armonie. In care aveai sa te lepezi pentru totdeauna de haina aceea groasa a situatiilor in care erai nevoit sa porti masti pentru a nu te rani mai tare. Nu mai fugi de tine. Opreste-te, nu pentru a te odihni, ci pentru a realiza ca ceea ce tu crezi ca este o evadare din probleme nu reprezinta decaf un joc al imaginatiei tale. O farsa a destinului, pe care tu ai incurajat-o mereu, in speranta ca aceasta iti va fi unica realitate. Lasa-ma sa stau langa tine, insa nu imi cere sa te imbratisez. Nu vreau sa declansez acel plans sfasietor care de fiecare data m-a facut sa-ti dau o sansa si inca o sansa... Nu mai pot sa fiu doar acea unealta cu care tu sapi in sufletul tau,  in cautarea indentitatii. Vreau sa fiu doar eu, omul...

As fi vrut sa fiu un fulg. Ce simplu ar fi fost sa  ma las purtata de vantul aripilor tale. Senzatia acea de usurare mi-ar fi fost suficienta ca sa simt ca toate grijile mele au disparut. Insa tu nu m-ai lasat sa cad in capcana unor ganduri atat de simple fiindca stiai ca drumul meu abia incepuse, chiar daca eu aveam impresia atunci ca ma aflam la capatul sau. Dar mi-ai indeplinit dorinta usor nesabuita si m-ai transformat intr-un fulg cu o frumusete atat de ireala, incat ma temeam ca prezenta sa avea sa fie tradata de o lume care nu ii apartinea. Si am zburat... Te visasem. Mi-ai spus sa nu ma tem si sa nu imi fac griji. Stateam tintuita in pat asemenea unui muribund, dar inca eram vie. Dar Tu nu venisei ca sa  imi anunti sfarsitul, ci un nou Inceput. Imi era rusine de toate lucrurile ramase neterminate in viata mea, de tot ceea ce nu facusem asa cum ar fi trebuit, de toata durerea provocata de gesturile mele egoiste. Si m-ai imbratisat, stergandu-mi lacrimile cu privirea T...

Ieri am crezut ca Universul este o minge cu care pot sa ma joc oricand. Si chiar asa a si fost. Oamenii erau mai frumosi. Natura raspandea culori mai luminoase. Eram o fiinta speciala venita pe Pamant pentru a raspandi pace si iubire. Eram unica si atat de ancorata in realitatea proprie incat aproape ca nu imi mai pasa de celalalt tu care tipa si se zbatea ca sa imi transmita un mesaj. Isi dorea sa iasa din temnita unde il izgonisem cu nonsalanta specifica invingatorului si sa ma avertizeze inca o data despre nesabuinta mea. Insa eram prea ocupata sa promit lumii ca o voi ajuta sa se transforme. Azi nu mai este ieri. Tiparul mental al zilei trecute a devenit incompatibil cu cerintele prezentului. Incerc sa regasesc eul pe care il tineam ferecat, insa constat ca acesta a evadat intr-o clipa de neatentie. Abia acum imi dau seama ca singura persoana care ma amagise creandu-mi aura superficiala de invingator eram chiar eu, deghizata in propriul salvator. Acum sunt eu. Te privesc cu dur...

Sursa fotografie: Pixabay Libertatea nu este un drept. Este o senzatie traita cu toata fiinta si nu doar de corpul tau, multumit ca se deplaseaza intr-un spatiu definit. As spune ca libertatea este pasul suprem pe care omul il face, atunci cand accepta ca idealul vietii sale inseamna mai mult decat autonomie sau independenta. Este ca si cum acesta a strabatut galaxii, iar la sfarsit, ar fi nevoit sa compare aceasta experienta traita cu o plimbare in imprejurimile orasului. Desi esenta este aceeasi, ambele situatii referindu-se la o calatorie, difera amploarea universului explorat si intensitatea emotiilor. Intr-o zi, am intalnit un om care  isi folosea varsta, drept scut de aparare. Era ferm convins,  de faptul ca istoricul vietii sale ii confera statutul de a da verdicte asupra capacitatii omenirii de a supravietui provocarilor vietii. Credea ca ceea ce traise constituia un privilegiu imposibil de obtinut de catre generatiile viitoare. Desi deceniile ii brazdasera c...

Sursa fotografie: Pixabay  Noul om nu exista. Cum ai putea sa creezi o versiune mai evoluata a acestuia si apoi sa iti inchipui ca l-ai schimbat? Omul exista si atat, la fel cum si natura care il inconjoara este aceeasi, bogatia sa nu insemnand ca seva sa ar avea o alta intensitate. Ceea ce vad privind pe fereastra, este Omul de Azi, care se misca in ritm alert pentru a-si onora ziua cum se cuvine. Ma uit la acesta si desi nici macar nu il cunosc, simt cum energia sa ar putea recladi lumea. Si atunci de ce sa imi mai doresc sa ii reformulez frumusetea cand datoria mea consta doar in a-i lumina calea? Omul de Azi apartine clipei cand isi va ridica privirea catre Cer si ii va observa maretia, aducandu-si aminte ca si el a apartinut candva Marelui Albastru. Si aceasta nostalgie ii va fi suficienta pentru a nu se abate de la crezul ca faptele sale au sens si raman in vesnicie, doar daca el le daruieste posteritatii cu pasiune. Si raul s-ar disipa, inghitit de muzica dulce a bunul...

Omul este o fiinta minunata, insa inca nu stie sau afla mult prea tarziu. A primit darul vietii, pe care prefera sa il transforme intr-un chin. Bataile inimii lui bat in  ritmul pacii interioare, dar zgomotul luptei fara sens il atrage mai mult. Cand in sfarsit constientizeaza ca s-a pierdut in propriile intrigi,  se intreaba unde a gresit. Si in continuare, se foloseste de aceasta lamentare copilareasca pentru a amana momentul transformarii sale. Ii surprind atunci caderea, esuarea, pierderea si infrangerea. Ii vad chipul schimonosit de durere. As vrea sa ii sterg lacrimile, insa ceva ma impiedica de fiecare data. Am dreptul oare sa il ating cu o simpla mangaiere si sa ii alung durerea? Isi va mai invata lectia regasirii, daca tot ce ii voi oferi va fi finalitatea lucrarii sale? Si ma retrag la o distanta care sa imi permita sa ii transmit vibratia fina a sperantei... Omul este atat de frumos, insa el prefera sa-si sluteasca mai intai chipul, privandu-l de zambete si mai ap...

Sursa fotografie: Pixabay Ce este iubirea? Un sentiment sau poate o stare. O senzatie de infinit sau poate o durere stanjenitoare. O emotie sau poate un lucru firesc. O pornire launtrica sau poate un gest de egoism. Un miracol sau poate un blestem. Iubirea este si atat. Continutul sau nu poate fi surprins intr-o definitie, ci doar simtit in adancul inimii. Ne nastem pentru a iubi. Mai intai oamenii si apoi, pe masura ce iubirea noastra creste invadandandu-ne fiinta, alegem sa dam stralucire intregului Univers. Si atunci simtim melancolia reveriei unor clipe cand traiam doar pentru a crea minunatia lumii.  Acum iubirea si-a mai pierdut din intensitatea sa originala, fiindca lumea a abandonat-o, preferand sa se joace cu dragostea si atat. Insa natura nu a incetat sa ne iubeasca, binecuvantandu-ne de fiecare data cu frumusetea sa. Iar Dumnezeu a fost intotdeauna langa noi, chiar si atunci cand ne simteam singuri, rapusi de prea multa daruire. Iubirea este ca un puzzle. Imagi...

In loc sa fii tu, preferi sa-mi testezi sensibilitatea, transformandu-te intr-un pendul. Daca vreau sa-ti citesc sentimentele, nu trebuie decat sa-ti urmaresc miscarile avand grija sa-mi formulez intrebarile potrivite in gand. Iar timpul trece de ambele parti, in ritmul unui experiment care esueaza trist de fiecare data cand observatorul isi propune sa masoare intensitatea iubirii. Tu razi iar eu plang. Apoi tu plangi iar eu, in loc sa-mi scutur chipul de surasul nervos al nereusitei, ma inchin in fata Celui care imi da puterea sa sper in finalitatea acestui joc plin de hazard. Apoi imi cobor usor mana pe crestetul tau, ciufulit de spasmele nepasarii, dezmierdand ceea ce altadata iubeam doar cu privirea.  Cat as dori ca lacrimile mele sa-mi alunge pentru totdeauna durerea si frustrarea de a nu reusi sa te fac sa iti aduci aminte de cum erai odata... Inca ma aflu in inchisoarea propriilor deziluzii si desi corpul meu a evadat deja, sufletul prefera sa ramana captiv. Si viata s...

Sunt doar un simplu om, probabil coborat pe Pamant sa-si salveze fiinta de la dezintegrarea in anonimat. Si cred ca asta facem cu totii, in instinctul nativ de conservare cu care am fost inzestrati. Am idealuri ca si voi, am o familie, viata mea se desfasoara dupa o rutina prestabilita. Ziua mea nu e cu nimic mai speciala decat a voastra. Orele au acelasi numar de minute. Si totusi a aparut un miracol pe care inainte nu il sesizasem, preocupata doar sa traiesc si atat. Am devenit mai atenta la formele din spatele umbrelor sau la energia pe care am inceput sa o percep cu ochii sufletului. Sunt tot eu si totusi o alta fiinta, renascuta in acea clipa in care nu am mai fost capabila sa fac alegeri doar pentru mine. Si de atunci am acceptat sa renunt la toate motivele pentru care m-as fi putut declara fericita, preferand durerea altruismului,  in locul sacrificiul fiintei pe altarul egoismului. Am abandonat toate acele clisee care ma impiedicau sa fiu mai usoara, sa zbor catre o lume ...

Ieri a fost doar o zi, cu toate capriciile neprevazutului sau, orele scurgandu-se lent, fara incidente sau intamplari deosebite. Cu siguranta ai deschis cufarul de clipe abandonate si ai aruncat-o acolo, fara remuscarea specifica  celui care si-ar fi dorit sa faca mai mult. In sinea ta credeai ca daca o vei tintui printre vechituri, o vei putea rechema cu usurinta, daca o informatie fi-ar fi fost de folos. Procedai cu timpul la fel ca si cu oamenii. Daca nu aveai nevoie de acestia, ii abandonai cu usurinta, fiindca tu credeai ca esti o fiinta insetata de neprevazut, nicidecum un fugar din calea vietii. Treptat, existenta ta devenea rigida, asemenea unui tipar pe care il foloseai iar si iar, refuzand sa il adaptezi la realitatea care te inconjoara. De fiecare data iti pun aceeasi intrebare: pana cand? Iar vocea ta stearsa amana de fiecare data raspunsul salvator. Si totusi, intr-una din zilele tale repetitive, am simitit o ezitare in glasul tau. Pentru prima oara ochii tai ceresea...

Eram atat de aproape de oameni, inca le simteam bataile timide ale inimii. Nu banuiau ca langa ei se afla o fiinta inzestrata cu iubire, desi simteau ca langa mine, starile lor se modificau intr-un mod impredictibil. Nu eram decat un biet om pierdut in marea tulbure a trairilor, nicidecum un serafim abandonat pe Pamant... Si i-am vazut pentru prima oara intr-o alta lumina. Le urmaream gesturile si incercam sa intuiesc mesajele ascunse ale intentiilor lor. Erau atat de frumosi cand se incruntau mirandu-se de ineditul actiunilor lor. Semanau cu niste copii splendizi, ale caror priviri ardeau de nerabdare sa se intalneasca cu obiectul dorintei lor. Iubeau si parca si natura se preschimba, fiindu-le partasa la spectacolul fiintei lor. Si aurele lor, desi nu le vedeau, luminau discret lumea nevazuta a miracolelor. Iubirea lor era uneori adolescentina, gata sa se lupte cu obstacolele inchipuite ale geloziei si atacurilor unor pretedenti nedeclarati. Alteori era profunda, atat de unica, i...