Drumul catre suflet

Sursa fotografie: Pixabay Un nou inceput...  La fel de discret, ca lumina ce tasneste printre pietrele uitarii. Ca o mantisa sapata adanc in suflet. Ca o promisiune a unei renasteri.  La fel de firav, ca lacrima sperantei, amenintata de oceanul tristetii. Ca un pact cu noi insine ca nu ne vom lasa sedusi de vocile celor care ne vor in spatiul limitat al unei influente patetice. La fel hotarat, ca firul ierbii iesit prematur in bataia vantului. Ca un mic semn de viata in ariditatea inchipuita de trupuri prea obosite ca sa se ridice si sa lupte. La fel de tacut, ca  linistea unui curcubeu pe cerul amintirilor. Ca un nor pufos din care o mana nevazuta creaza personajele fantastice ale unui teatru imaginar. La fel de misterios,  ca o gaura a timpului sapata in adancul inimii. Ca relicva unei corabii ce ascunde in ea comori care asteapta sa fie regasire. La fel de promitator, ca imbratisare suava a unui inger. Ca soapta destinului care ne motiveaza sa merg...

Sursa foto: Pixabay Viata este ca un imens contur al unui teritoriu misterios, numit "noi". Viata este ritmul in care pasii nostri se misca  hotarat. Asa ca alegem sa-i urmam calea... Alegem sa inaintam grabit, fascinati de frumusetea drumului, in loc sa ne oprim si sa admiram nuantele luminii pe cararea timpului. Alegem sa uitam orginea calatoriei noastre, convinsi fiind ca nu ne vom mai intoarce in acelasi punct existential, in loc sa tesem o fina broderie pe interminabila panza alba al vietii. Alegem sa ne indragostim, orbiti de acea senzatie efemera de compatibilitate falsa, in loc sa iubim  oglinda care nu ne inseala asteptarile, prin soapte inventate de stihiile singuratatii. Alegem sa ignoram trecerea timpului fugind grabiti spre si mai multe locuri, in loc sa savuram o clipa de tihna, convinsi fiind ca nu exista alte destinatii, ci doar trasee ale aceluiasi parcurs. Alegem sa purtam masti, socializand cu chipuri, in loc sa ne lasam sufletul sa ne creio...

Sursa fotografie: Pixabay Exista momente in care ne simtim limitele. Spunem atunci ca am ajuns la capatul puterilor si de cele mai multe ori ne abandonam planurile, proiectele si chiar visele. Apoi simtim gustul neplacut al infrangerii, fidel ilustrat de chipurile noastre. Percepem goliciunea fiintei si traseul sau ratat, asemenea unui vehicul care a preferat sa fie presetat de o entitate necunoscuta, in loc sa isi asume imprevizibilitatea traseului sau. Ne abandonam in tragismul monoton al destinului, atribuindu-ne diagnosticul de perdanti in fata oportunitatilor vietii. Si chiar cand ceilalati se pregateau sa ne eticheteze drept niste rebuturi inadaptate ale unei societati in continua nevoie de adrenalina, chiar atunci incepe adevarat noastra calatorie. Aceea, in care inainte de a descoperi si a cuceri noi teritorii informationale, ne surpindem cu propria descoperire si nu mai incetam sa ne uimim de cat de oarba ne-a fost privirea interioara... Si atunci, ca intr-o oglinda ur...

Sursa fotografie: Pixabay Avem toate piesele vietii  la indemana, insa nu stim sa le potrivim. Nimeni nu ne daruieste acea schita de asamblare a vietii. Nimeni nu ne  pregateste pentru rolul montatori ai acestui puzzle. Poate ca nu suntem pregatiti niciodata sau poate  ca nu ne maturizam indeajuns incat sa privim viata ca pe un peisaj incantator pe care l-am avut mereu la dispozitie pentru a ne delecta sufletul... Si poate ca nici nu vrem sa renastem, abandonandu-ne mantia protectoare al ignorantei. Asa ca, in absenta acelei sclipiri de autentic, uitam de noi, preferand sa ne amagim ca va veni o clipa cand vom avea revelatia propriei vieti. Iar zilele trec, una dupa alta, la fel de monotone si de lipsite de stralucire, ca si gandirea noastra,  prinsa in menghina rece a rutinei. Ne lipsesc pasiunea si increderea in propria fiinta, puterea de a o lua de la capat cu si mai multa hotarare. Ne pierdem in detalii nesemnificative, care ne impiedica sa avem acea p...

Sursa fotografie: Pixabay In viata exista momente cand ne refuzam iertarea si cand orice spovedanie chiar si cu noi insine pare a fi sortita esecului. Si fiindca nu suntem suficient de curajosi ca sa ne acceptam slabiciunile,  de fiecare data o luam de la capat cu jocul patimilor, strangand si mai tare cercul caruselului neputintei. Ne este greu sa ne recunoastem greselile. Si astfel devenim proscrisii unei inchistari si nu a unei stari de fapt. Dar sufletul nostru nu este imun la aceasta degradare consimtita. Se stinge incet, indurerat de nepasarea noastra. Deoarece ne pricepem sa simulam normalitatea, viata continua si in absenta acelei flacari interioare care ne dadea speranta vedniciei. Continuam sa ne strabatem drumul. Uneori, cu ignoranta copilului lasat sa zburde liber pe pajistea destinului. Alteori, cu lasitatea celui care evita abaterile de la un itinerariu prestabilit. La un moment dat ne oprim si realizam cat am pierdut, ignorandu-ne. Am fost doar o simpla ...

Sursa fotografie: Pixabay Viata este la fel de simpla ca o linie trasata in graba de un copil. Doar noi o ridicam rangul de arta abstracta, smulgandu-i frumusetea si distrugandu-i ireversibil puritatea esentei sale. Poate ca aceasta este si misiunea noastra, sa invatam sa ne recalibram existenta cat mai aproape de esenta sa. Insa noi nu facem decat sa ne taram cu lasitate, privindu-ne jalnica umbra a spatiului ingust al fiintei. Iar Cerul ne implora si suspina dupa o singura privire a izbavirii noastre... Este adevarat. Nu  ne-am nascut cu stiinta depistarii miezului vietii. Asemenea unor copii strengari, crestem anevoios si fara sarg. Suntem atat de plictisiti incat am uitat pana si de noi. Iar aceasta comoditate isi are pretul sau. Tecerea anilor, in loc sa ne imbogateasca sufleteste, ne sluteste gandirea, transformandu-ne in tradatorii propriului destin. Suntem niste bieti naivi. Inca mai credem in mitul perfectiunii noastre. Si poate de aceea,  destinul la un mom...

Sursa fotografie: Pixabay Sufletul este o broderie minunata de trairi si senzatii divine. Insa omul nu stie acest lucru, ignorandu-si poezia cea mai frumoasa a inimii sale. El crede ca tot ceea ce il face sa treasara, ii ameninta standardele axate pe  principii riguroase. Uneori, omul este atat de ipocrit incat isi abandoneaza si credinta, preferand sa se izoleze in propria inchisoare a mintii, in loc sa-si faca din bataile inimii, muzica clopotelor bisericii lui Dumnezeu. Insa sufletul este un dar pentru toti, indiferent daca suntem poetii sai fideli sau doar gardienii tristi ai trupului. El ne indeamna sa iubim si sa ne daruim fara sa cadem in capcana patimilor desarte. Caci ce este sufletul, decat acel portal prin care patrundem pe taramul propriei smerenii? Sufletul nu poate fi disociat de fiinta umana. Si poate ca aceasta este o dovada ca suntem inca vii in interior si ca nu suntem sclavii unor ratiuni sterpe. Si cu toate ca sufletul este atat de mare  in mod...

Sursa fotografie: Pixabay Dragul meu  copil, Daca as putea sa transform cuvintele in pasi catre inima ta, ce scurta mi-as dori sa fie aceasta carare. La  fel de usoara ca simplul:"Te iubesc".  Si daca  lacrimile mele de recunostinta ar ajunge in deplinatatea fiintei tale, as zambi fericita cu gandul ca am  sadit in sufletul tau sclipiri de fapte bune. Asa ca imi inchipui ca sunt o zana a sperantei si ca vei izbuti, dincolo de trecerea anilor, sa fii un om frumos si drept, copilul meu. Se spune ca si razele se sting, caci pana si soarele isi roteste a sa caldura. Dar raza de iubire a unei mame este mult mai puternica, caci nu se lasa inselata de zborul timpului. Aceasta simte vibratia inimii in tot ce o inconjoara si pulseaza in ritmul tainicei iubiri. Priveste cerul si vei simti ca sunt acolo. Priveste muntii si vei regasi maretia iubirii noastre. Dumnezeu ne-a harazit unul altuia, insa stiu ca rugaciunea mea este mai presus de vointa divina. Ma rog ...

Sursa fotografie: Pixabay Omul este ca o sabie. In numele idealurilor sale isi sacrifica sufletul, infigandu-si taisul in locul unde se simte cu adevarat viu. Apoi, tot restul vietii sale, se taraste catre o destinatie numai de el stiuta invocand, implorand, tanjind si uneori, chiar blestemand. Desi este dura aceasta descriere,  cum poate fi altfel zugravit destinul omului decat in propriile culori ale nemultumirii si frustrarii sale? Omul, singura fiinta inzestrata cu ratiune alege de cele mai multe ori sa se joace cu constiinta sa si sa o analizeze pe toate fatetele, pretinzand ca este un filozof priceput. Uita ca singurul care ii masoara umbra faptelor sale este Cel care inca il priveste din inaltimea Sa, cu multa ingaduinta si cu o infinita iubire. Omul s-a nascut cu un scop mult mai maret decat cel al satisfacerii placerilor sale. Insa, in drumul sau imprastiat,  ignora faptul ca a fost o stea cazatoare, refuzandu-si lumina inca arzatoare. La un moment se plic...

Sursa fotografie: Pixabay Ne luptam pentru viata. Facem pariu cu viata. Ne neglijam viata. Ne blamam viata. Si fara sa ne dam seama,  viata a devenit un cliseu, fiindca am acceptat sa ne traiasca. Nu ne traim viata. Uneori, din teama de a fi respinsi pentru ceea ce ne dorim sa fim. Alteori, fiindca nu avem puterea sa ne asumam verticalitatea propriilor decizii. Iar timpul trece, amintindu-ne ca acul cronometrului vietii se va opri la un moment dat. Dar ce este viata? Este un drept? Este un chin? Este oare un privilegiu? Cu siguranta, nu vom ajunge la un numitor comun pentru a descrie acest unic miracol pe care il traim cu totii: viata. Viata este un dar, facut unui suflet calator. Este sansa pe care acesta o are pentru a renunta la ideea ca este un proscris. Viata este pur si simplu, experienta prin care sufletul retrogradat pe Pamant la statutul de discipol, se inalta treptat reinvatand si reasimiland lectia iubirii. Viata nu este. Viata este si atat. Sau altfel spus,...

Sursa fotografie: Pixabay In joaca lor cu baloanele de sapun, copiii le ofera adultilor un spectacol fascinant, in simplitatea sa. Insa azi a fost cu totul altfel... O ploaie transparenta de baloane care isi urmat traiectoria in sir indian,  s-a lovit de palmele mele. Si ca intr-o magie, acele sclipiri ce contineau reflexiile unor micute curcubeie,  s-au topit lovite de o bagheta invizibila. Insa imediat apareau altele, nascute din intentia plina de puritate a unui copil fascinat de maiestria suflarii sale. Si iata Ce am invatat de la fiul meu. Baloanele de sapun sunt asemenea gandurilor noastre. Ne punem in ele toata suflarea sperantei. Si din aceasta frumoasa lucrare, gandurile se transforma mai apoi in intentii, a caror traiectorie ascendenta ne incanta mandria. Insa nu toate baloanele ajung la destinatia faptelor. Unele se sparg inainte de vreme,  lasand in urma lor doar stropii fini ai deziluziei.  Asa se nasc dezamagirile si senzatia neplacuta a infra...

Sursa fotografie: Pixabay Uneori, ne dorim sa plangem si nu reusim. Sufletul este atat de inchistat incat altii nu reusesc sa ne citeasca pe chip decat frustrarea. Iar superficialitatea lor, de cele mai multe ori generata de necunoastere, ne indeparteaza si mai tare de zgomotul trecator al lumii. In  acele momente, ne rugam sa ploua, ca sa alergam prin finele picaturi si sa imprumutam lacrimi. Si chiar daca este doar un joc copilaresc, in acele momente ne simtim intelesi macar de cineva, de ploaia care nu ne judeca si nu ne considera niste proscrisi. Insa ploaia la un moment  dat se opreste. Uneori, mult prea devreme pentru ca  inima sa-si stinga tristetea. Alteori, mult prea tarziu, cand ne-am dori ca soarele sa ne lumineze chipurile  scapate de amorteala amintirilor. Si astfel, ploaia capata valenta unui destin nescris. Se transforma intr-o mangaiere blanda si rece,  atunci cand sufletul implora sa-si verse lacrimile de durere. Apoi ne indeamna sa n...

Sursa fotografie: Pixabay A fost odata o cartita foarte harnica. Sapa fara incetare metri intregi de galerie cu un zel extraordinar. Si daca nu ar fi fost doar un mamifer paros si cu unghii lungi, ai fi crezut ca este vreun arhelog pasionat, in cautare de noi vestigii. Intr-o zi,  si-a scos pentru o clipa capul prin musuroiul de pamant. Sufla un vant rece de toamna, semn ca frigul avea sa-si faca aparitia in curand. Ochii mici nu au putut suporta lumina pala, asa ca s-a retras docila in intunericul pamantului. Speriata de aerul rece care o urmarea pana si in tunelurile sale, s-a hotarat sa sape si mai adanc. Nu ii placea deloc temperatura scazuta. In plus, inghitise toate ramele din acel perimetru si foamea o chinuia cumplit. Cu ghearele sale lungi a coborat pana cand a dat de o uriasa formatiune de piatra. Era clar ca nu mai putea inainta, asa ca s-a hotarat sa se ridice din nou spre suprafata. Intre-timp iarna sosise. Aproape ca i-a degerat nasul cand a vrut sa tasneasc...

Sursa fotografie: Pixabay Iubirea este ca un spic de grau care creste, inaltandu-se spre cer si unduindu-si trupul in bataia vantului. Uneori,  secerisul il rapune nemilos la pamant. Fina impletitura de seminte se distruge, asemenea unui sirag subred de margele. Alteori, pasarile si daunatorii ii rapesc frumusetea, alterandu-i ireversibil esenta. Insa unele seminte scapa. Ignorand patimi nevazute, se afunda in pamant cu hotarare, asteptand rabdatoare vremea unor alte spice de grau. Caci iubirea ne inalta, ne transforma si ne provoaca sa privim dincolo de iluzia infrangerii si distrugerii. Iubirea adevarata rezista cu un singur scop: pentru a renaste. Iubirea este ca un copil nevinovat. Ea nu gandeste si nu isi face planuri pentru a cuceri. Ea traieste in fiecare secunda, ascultand muzica  batailor inimii. Se ascunde feciorelnic atunci cand ritmul inimii este alert si se lasa admirata in splendoarea sa plina de candoare atunci cand simte increderea unui nou inceput. Iubir...

Sursa fotografie: Pixabay A fost odata un paianjen vestit in lumea arahnidelor, fiindca panza sa era din fire de aur. Insusi acesta avea o infatisare diferita fata de tovarasii sai. Corpul ii radia atat de puternic, incat ziua era aproape imposibil sa privesti in directia copacului unde salasluia. Pe spate avea o cruce de culoare alba. Aceasta era singura care nu stralucea, insa era aproape imperceptibila, asa ca paianjenul  o ignora, considerand-o un defect minor. Mandru de infatisarea sa, nu ezita nicio clipa sa-si etaleze frumusetea. Mai mult, panza sa era unica. Geometria ochiurilor sale te ducea cu gandul la un tinut de basm. Luminozitatea sa, desi ii conferea un statut special, ii crea insa si multe disconforturi. Fiind usor observabil, nicio gaza nu cadea in plasa sa. Ceilalti paianjeni, considerandu-l un ciudat al speciei sale , fugisera catre alte zari. Si toate acestea  il intristau tare mult pe micutul nostru. Desi era cel mai frumos, nimeni nu il agrea. Sufer...

Sursa fotografie: Pixabay Omul s-a nascut pentru a confirma diversitatea. Nicio fiinta nu este atat de complexa in gandire si atat de strategica in planificarea vietii. Si, pentru ca nu era suficienta probabil natura, cu jocul sau cromatic, a aparut si omul ca o infuzie de culori diferite. Insa nu a fost suficienta insertia si adaptarea acestuia in natura spatiului sau. Omul, inzestrat suplimentar cu orgoliu si creativitate, a descoperit ca arr nenumarate pasiuni, pe care treptat, le-a cizelat intr-un mod straniu, transformandu-le in patimi si angoase. Asa a aparut lupta interioara a acestuia si frica de pierdere a posesiunilor morale si materiale. Desi o fiinta extrem de evoluata, a inceput sa se teama uneori si de umbra sa, vazand monstri la orice pas al vietii sale. Si, pentru prima oara,  a inceput sa-si puna intrebari despre scopul stradaniei sale si despre existenta sa pe Pamant. Omul se transformase intr-un filozof... Acela a fost momentul cand viata sa a capatat u...

Sursa fotografie: Pixabay Ne confruntam deseori cu intrebarea daca sa acordam sau sa primim  incredere. Datorita naturii plina de prejudecati a firii noastre, suntem chiar foarte circumspecti in acest sens, tratand aceasta experienta sufleteasca cu retinere. Gandind atat de distorsionat,  transformam treptat increderea,  intr-o simpla moneda de schimb si nimic mai mult. Probabil ca increderea a aparut in acele vremuri cand omul era supus la un nivel mult mai profund incercarilor vietii. Acesta, sufocat de pacate sau din contra, cu virtutea amenintata de ispitele duhurilor rele, era nevoit sa faca o alegere. Astazi, increderea este un ingredient pe care se bazeaza viata, in general. Orice tip de relatie interumana ajunge la un moment dat sa dea testul increderii, fiindca omul, desi a evoluat foarte mult pe scala cunoasterii, inca mai orbecaie in cunoasterea si aplicarea unui corolar important al fiintei sale: increderea. Si totusi, acordarea sau obtinerea increde...

Sursa fotografie: Pixabay Taietorii de lemne au cea mai grea misiune. In  aparenta tacere a copacilor, ei trebuie sa decida care dintre acestia isi vor intrerupe ciclul de viata. Nu este usor sa rapui in numai cateva minute, semetia secularilor tovarasi. Uneori, in linistea nobila a desisului, mai patrund si oameni care nu respecta legea nescrisa a padurii, alegand sa mutileze ireversibil un intreg lant trofic. Pentru aceia, nu exista legi mai patrunzatoare decat socoteala pe care la un moment dat o vor da din punct de vedere moral. Intr-o zi, un taietor de lemne responsabil a gasit in drumul sau un copac traznit. Inca isi mai pastra verticalitatea, cu toate ca mijlocul sau era frant. Arata ca un "v" urias, in adancitura sa aflandu-se parca toata seva memoriei omenirii. A hotarat ca acela era momentul in care sa ii dea alta utilitate, asa ca l-a taiat. L-a pus in caruta si a plecat in sat. Ajuns acasa, a taiat marunt copacul si l-a sortat pe categorii. un singur bus...

Sursa fotografie: Pixabay Intr-o zi, doi copii s-au luat la intrecere, avand drept scop sa-si inalte cat mai sus zmeiele. Erau atat de convinsi ca vor izbuti sa ajunga la soare, incat norii, care semanau cu niste ingeri pusi pe sotii, le-au deschis calea, urmarind binevoitor, stradaniile mogaldetelor. Privit din departare, dansul romburilor colorate  era o adevarata incantare. Miscarile lor erau atat de gratioase, incat ai fi spus ca vor sa-si scrie povestea de iubire pe imensa harta a cerului. Si pentru ca era o superba zi de vara, vantul parea un cavaler destoinic, sufland cu discretie in aripile sensibile ale straniilor zburatoare. Si parca doua brate invizibile ghidau traseul spre destinatia dorita. Numai pasarile zburau mai sus. Dar pana si acestea, din cand in cand, erau sabotate de avioane. Observand un stol, copiii au uitat de soare, inventand un alt joc. Doreau sa adauge in grupul acela de mici puncte negre miscatoare, doi tovarasi noi de drum. Insa stolul s-a...

Sursa fotografie: Pixabay Atunci cand Dumnezeu le-a hotarat existenta, le -a acordat oamenilor dreptul de a alege daca doresc sa fie actori pe scena vietii sau doar spectatori. Si astfel acestia, bucurandu-se de liberul arbitru, si-au regizat spectacolele in tonurile pe care le-au considerat cele mai potrivite. Pe masura ce o reprezentatie se termina, incepea alta, actorii si spectatorii inversand pozitiile intr-un ritm constant si previzibil. Nu existau disensiuni intre acestia, fiecare asimilandu-si foarte bine rolul. Retragerea de pe scena se realiza in momentul in care actorii considerau ca misiunea lor fusese indeplinita. Cei care le urmau, nu numai ca aveau cunostinte despre rolurile respective, insa le si imbogateau continutul. Cu timpul,  scena a devenit neincapatoare. Tot mai multi oameni isi doreau sa fie actori, in detrimentul numarului de spectatori. Reprezentatia devenise interminabila iar interventiile actorilor erau din ce in ce mai neinspirate. Au aparut ne...

Sursa imagine: Pixabay La unele jocuri,  exista pioni care sar casutele, hipnotizati de culoarea reusitei. Intentiile lor sunt atat de impredictibile, incat nu ai putea sa le masori cadenta pasilor sau lungimea distantelor parcurse. Tabla de joc este generoasa. Ai spune ca este infinita, daca nu i-ai observa colturile, la o privire mai atenta. Insa pionii sunt fericiti si multumiti, fiindca spatiul lor nu pare ingradit. Asa ca, in absenta unor reguli de conduita, isi urmeaza nestingheriti traseul. Abia catre sfarsit, cand drumul se ingusteaza anuntand marele premiu, pionii realizeaza ca o forta nevazuta ii va reintoarce catre linia de start. Si jocul se reia, de fiecare data cu miza diferita, insa principiul ramane acelasi, chiar daca zarurile au alte cifre. Uneori, pionii sunt nedumeriti. Ei cred ca atunci cand nu inainteaza,  soarta le e potrivnica. Se invinuiesc reciproc, invocand un motiv ciudat si anume, aspectul acestora. Fiindca am uitat sa va spun, in lumea a...

Un copil este ca o floare. Tinut prea strans, se va ofili inainte ca mireasma vietii sale sa se raspandeasca si sa se contopeasca cu miracolul existential. Se va inchista, lasandu-si petalele sanselor sale sa cada una cate una, timid si resemnat ca drumul nu a fost al sau, ci al altora. Se va stinge treptat, cand inca este in viata. Este foarte greu sa poti sa calibrezi nivelul constiintei si unda de comunicare, prin care copilul sa straluceasca, in splendoarea sa. Chiar daca literatura de specialitate abunda in sfaturi, pilde si mesaje moralizatoare un lucru ramane cert: nu exista un manual de crestere pentru acea micuta fiinta insetata de cunoasterea vietii. Ce reprezinta un copil? Cea mai mare dovada de speranta pe care Dumnezeu ne-o acorda, pentru a ne arata ca nu suntem pierduti definitiv si ca zbaterea aripilor vietii noastre are un sens.  Inca purtam in noi acea chemare interioara, de a modela prin invataminte curate, sufletele nevinovate ale celor care ne coples...

Sursa fotografie: Pixabay Omul s-a complicat inutil, atunci cand a ales sa renunte la linistea gandurilor sale si sa se dedice tumultului vietii. Si aceasta realitate ii apartine, oricat ar dori sa fuga si sa se desprinda de ea. Este ca si cum ar purta pecetea propriului sau pacat, acela de a-si orandui viata dupa alte legi, decat cele ale firii autentice. Probabil din ce in ce mai satul de excese, acesta a luat hotararea sa se reintoarca la originile sale si la acel filon de adevar pe care este construita fiinta sa. Este ca si cum constiinta sa, i-ar fi soptit in cele din urma ca toti pasii sai il indreptau spre dezintegrare, daca ar mai fi continuat sa-si ignore intuitia. Si cu toate ca acest evident progres este  inca greu de observat in zgomotul asurzitor al vietii, exista voci care au preferat sa se intoarca catre soaptele care le-au nascut ecoul. Tot mai multi dintre noi, am realizat pericolul abandonarii noastre. Am ales astfel, sa incercam sa ne salvam, regasindu-n...

Sursa fotografie: Pixabay Viata nu are limite. Mintea ne forteaza sa credem ca traim intr-o fortareata bine pazita de prejudecati si false perceptii. Cand de fapt, aceste ziduri nici macar nu exista, fiindca viata nu poate fi ingradita nici macar cu gandul, daramite  cu fapta. Limitele vietii ni le fixam singuri, atunci cand ne indoim  de puterea de a depasi obtacolele si de a ne demonstra ca valoarea nu este cea confirmata de exterior. Cu cat realizam mai repede ca aceste bariere sunt doar niste stihii inchipuite de temerile noastre, cu atat devenim mai puternici si mai imuni. Poate ca am gresit, crezandu-ne zeii puternici ai unei galaxii, care ea insasi nu are limite, asemenea vietii care respira prin toti porii existentei noastre. Privit de sus, universul nostru este atat de mic si insignifiant,  incat orice dorinta de putere si dominare ne-ar face sa ne schimbam rapid gandurile. Dorinta noastra de a stapani a generat in timp,  perpetuarea unor stari de n...

Sursa fotografie: Pixabay Sufletul este ca o pelicula fina care ne imbraca viata in tonuri si nuante, mai intai simtite si apoi, traite si exprimate. Daca incercam sa desprindem acea pelicula, ne lovim de crusta groasa a fiintei noastre, de acel noian de trairi, amintiri si sentimente, care ne fac viata atat de reala. Iata de ce, de cele mai multe ori renuntam sa mai cautam sufletul, focalizandu-ne privirea gandurilor spre ceea ce poate fi masurat si comparat. Sufletul nu este palpabil, fiindca nu are forma. Oricat ne-am stradui sa prindem aerul cu plasa fiintei noastre, este imposibil sa il retinem in noi pentru totdeauna. De fiecare data,  zbuciumul respiratiei pierde lupta cu vesnicia si cu infinitul spatiului necuprins de limitata viata omeneasca. Si totusi, atunci cand respiram, o infima parte din constiinta colectiva a Universului ramane inmagazinata in noi, ca o samanta ce isi astepta pamantul fiintei, ca sa rodeasca si sa se inchine Creatorului sau. Sa simti acel vla...

Sursa fotografie: Pixabay Traim intr-o societate  unde discrepanta intre generatii este uriasa. Azi copiii raspund cu intonatia si angoasele adultilor,  iar parintii au ajuns sa se teama de furia propriilor progenituri, nascandu-se adevarate psihoze. As spune ca nu decalajul este cel care ne indeparteaza de la un echilibru relational firesc, ci absenta normalitatii in comportamentul ambelor categorii, lipsa de intelegere reciproca. Se pare ca timpul ne joaca o farsa. Se razbuna pentru ignorarea acestuia si decimarea lui in activitati si preocupari care nu ne definesc valoarea interna, ci cel mult ne expansioneaza o falsa valoare extrinseca. Am uitat sa ne mai jucam cu copiii nostri. Ne ferim sa le spunem pana ca ii si iubim. Ne e teama sa nu fim considerati slabi in ochii celor mici si in perceptia societatii. Asa ca, apelam la siretlicul de a imprumuta timp pentru a socializa, in detrimentul acelor clipe care ne-ar fi apropiat sufleteste de micutele fiinte. Cum se ras...

Sursa fotografie: Pixabay Mitul perfectiunii este o iluzie. Nu exista perfectiune. Si cu cat ne apropiem mai mult  de acest crez, cu atat oglinda sa ne arata o alta persoana decat cea pe care am dori sa o reprezentam in viata noastra. Ne dorim sa avem o viata implinita, sa fim frumosi, sa avem o familie, o cariera reusita si sa fim sanatosi. Speram sa ne remarcam cu acel ceva care sa ne propuleseze deasupra majoritatii. Aproape ca imploram uneori atentia celorlalti. Imprumutam capital semnificativ de moralitate si demnitate, doar pentru a straluci un pic mai mult pe scena vietii. Nu este nimic gresit in toate aceste idealuri, insa asa cum am observat cu totii, ele raman mereu doar niste...idealuri. Cu cat ne apropiem mai mult de ele, cu atat pragul maxim al acestora se indeparteaza. Unii renunta la aceasta lupta, abandonadu-se disperarii, uitarii sau pur si simplu, ignorarii. Altii, aparent mai curajosi, se incapataneaza sa-si demonstreze ca isi  pot depasi limitele. ...

Sursa fotografie: Pixabay Sa ne inchipuim ca avem de strabatut un traseu. Poate fi un intinerariu prestabilit sau un drum pentru rezolvarea unor probleme. Sau poate fi un obiectiv de atins sau pur si simplu, drumul vietii. Indiferent care ar fi obiectul "calatoriei" noastre, un lucru este comun. De fapt,  ne deplasam dintr-un punct in altul. Apoi distanta pe care o parcurgem capata coordonatele de timp, spatiu si viteza. Pana aici nimic nu este necunoscut. Uneori, simpla deplasare nu este suficienta pentru a fi multumiti si satisfacuti de efecte. Fie ajungem prea devreme, fie prea tarziu pentru a obtine un rezultat. Sau se intampla sa gresim destinatia si sa realizam ca nu am fi dorit sa fim acolo, ci in alta parte. Si acum sa extindem sensul calatoriei noastre la telul nostru, oricare ar fi acesta. Este importanta dorinta de indeplinire a acestuia sau calatoria in sine? Este esentiala strategia de realizare sau viziunea? Nu exista un raspuns universal valabil,  fii...

Sursa fotografie: Pixabay Sunt atat de multe lucruri sau fenomene care par a  nu se termina niciodata. Nelimitati suntem si noi, chiar daca viata are un orizont de timp prestabilit. Nelimitate sunt resursele cu care am fost inzestrati sau darurile care ne lumineaza sufletele.  Iubirea noastra este atat de mare, incat de multe ori ne surprindem,  exclamand:  "pana la cer si inapoi", "pana la Dumnezeu", "pana la infinit". Pacat ca nu constientizam indeajuns. In astfel de momente, vibratia cuvintelor rostite de noi, chiar ne ridica sufletele pana in acele dimensiuni superioare constiintei noastre. Si astfel, devenim ingerii pamanteni ai celor pe care ii iubim. Exprimati-va iubirea! Sursa fotografie: Pixabay Nu exista frica, ci doar curaj  ca putem sa ne depasim limitele. Indoiala este tocmai acea credinta subrezita de vocile exterioare ale regretului, slabiciunii si lipsei de stima pentru sine. Frica, de fapt este doar o scuza pentru a nu continu...

Sursa fotografie: Pixabay V-ati trezit vreodata cu gandul ca poate v-ati irosit viata pana in acel moment? Cu acea senzatie ca nimic nu are sens si ca lucrurile nu pot fii indreptate, oricat v-ati stradui? Eu da. As spune ca viata mi-a oferit posibilitatea sa ma arunc in suficient de multe prapastii, insa pana acum am preferat agat de peretii sai stancosi, pentru a iesi. Nimic nu are sens pana ce noi nu ii dam acel sens dorit. Si atunci starea de neputinta dispare, fiind inlocuita de o placuta revelatie ca rezolvarea oricarei probleme suntem chiar noi. De cate ori nu am gresit? De cate ori nu ne-am resemnat, crezand ca am epuizat toate variantele? Apoi aparea o idee, o persoana salvatoare sau ceea ce sufletul nostru ne soptea ca este un inger pazitor. Si efectele esecului dispareau facand loc optimismului si dorintei de a ne reinventa. Unii o numesc providenta. Altii ii spun sansa, destin sau karma. Indiferent cum i-am spune, ramane in esenta aceeasi: ocazia in care polii se ...